Cum e să crezi că Moș Crăciun există. Crăciunul acasă. Poveste din copilărie

Eu cred că Moș Crăciun există. Și am 34 de ani.
Din copilărie mi se trage. De multe ori, mi-am dorit să vină și mi s-a-ndeplinit dorința.
E dimineață, prea dimineață pentru orice copil, dar am visat ca mă dădeam cu sania pe Podei. Este Ajunul Crăciunului. Mă ridic din pat și ma duc glonț la geam. Sunt flori de gheață pe el și ghici ce?! trei vecini harnici dau zăpada din fața blocului.
Și ninge, ninge și nu pare să se oprească azi! Ce bine de mine! Mă dau cu sania de-adevăratelea. Anu’ ăsta am implinit 10 ani. Sunt in prima vacanță din clasa a IV-a și mamei îi e teamă că nu o să citesc nicio carte în viața asta, așa că s-a gândit să mă delectez cu Blatagul. O nebunie de roman. Am avut coșmaruri vreo două seri după ce am citit-o.
Niște copii la școală, printre care și Sânel, au spus înainte de vacanță, că Moș Craciun e mama și cu tata. Niște proști, ei habar nu au că de fiecare dată, când m-am gândit la ce cadou vreau de la Moș, dorința s-a îndeplinit.
Și anu’ ăsta e la fel. M-am gândit ca vreau să aduca Moș Craciun zăpadă, și uite, că a trimis-o înainte să vină el.
Pe sub ușa de la sufragerie se simte miros de cafea, înseamnă că s-a trezit mama. Azi gust si eu o ceșcuță, că e sărbătoare. Ahahaaa, iar tata sigur o să ia o cola la litru, să se dreagă și un păhărel va fi al meu❤️
Mă pregătesc tot de dimineață și tot în capul meu, să merg cu colindul. Nu am niciun pic de voce (la școală m-au rugat doar să mimez cântatul la ora de muzică), mă gândesc însă, la Moș Crăciun și îl rog să îmi deschidă ușa doamna de la etajul 1, de la scara trei, profesoara de la parter și o tanti de la mamaia de pe scara. Ele sunt singurele de pe stradă care fac niște prăjituri minunaaate!!
23 de Sărbători de iarnă le-am petrecut acasă, la Comănești. Un oraș mic, dintre dealuri, în care poveștile prind suflet și din care ai toate șansele să te întâlnești cu Moș Crăciun pe stradă.

Ilustratie- Alex Lutza


Ziua trece repede. E agitație peste tot în casă. Nu am loc să stau și eu liniștită. Mă îmbracă mama gros și mă trimite la blocul de vizavi, unde stau bunicii și unchiul meu. Până ajung, mănânc niște zăpadă și mă mai gândesc la ce mai vreau de la Moș. Da, știu, o păpușă să o învăț poezii. Știu versuri noi, de la mama, e scrisă de Eminescu
Colinde, Colinde/E vremea colindelor/Căci gheața se-ntinde /Asemeni oglinzilor/Și tremură brazii /Mișcând rămurelele/Căci noaptea de azi-i/Când scânteie stelele/Se bucur copii/Copiii și fetele/De dragul Mariei/Iși piaptănă pletele/De dragul Mariei/Și-a Mântuitorului/Lucește pe ceruri /O stea călătorului
Spun poezia în cap, și o recit tare și cu patos de când intru pe ușa bunicilor. Tataia ascultă și lăcrimează. Mamaia vine din bucătărie și se face că înțelege, dar ea e cam surdă. Costică se trezește din sforăit. Am o audiență grozavă. Bunică-mea e un fel de Grinci. Nu prea le are cu sărbătorile, se conformează de gura celorlați. Așa că are o singură creangă de brad pe care o impodobește, nuci, mere, câteva madarine și vreo doi leuți schimbați mărunt pentru copiii care vin maxim până la 17.30 când dă ea stingerea în casă.

Mă întorc acasă după prânz. Vine și Costică cu mine. Nebunie totală. Tata cioplește bradul fix în mijlocul sufrageriei, motiv pentru care mama bodogănește într-una în timp ce bagă sarmalele în cuptor. Ne luăm și noi porția de zburlit, eu și unchi-meu, pentru întârziere, dar ca să ne spălăm păcatele și să scăpăm de mama, ne oferim să mergem la cumpărături, poate poate se mai liniștesc apele.
Pe la patru după amiaza plecăm la colindat. Suntem câteva fete din fața blocului. Una mai talentată, și-a luat și chitara. Primim prăjituri de unde ne așteptam. Și bani. Și fructe. Fericite și istovite, ne retragem la casele noastre. Eu sunt terminată, dar doar de picioare, că în rest, am participat doar cu ideea, poezia celebră și cam atât.
Mama iși face unghiile în fotoliu, în sufragerie, lângă brad. Costică, e pe balcon, fumează. Tata stă picior peste picior, în celălalt fotoliu și azi bea cola, până vine vecinul Gicu să se cinstească. Mă așteptau să le povestesc cum a fost la colindat. Se amuză când le spun că am avut și eu un rol. Evident, nu crede nimeni.
Cadourile sunt sub brad deja. Tata primește toți copiii care vin cu colindul. Pe lângă bani, le mai dă și câte o doză de 7up sau HubaBuba.Eu mă duc la prietena și vecina mea Oana să mai povestim. Ne adunăm la noi în cele din urmă. La televizor cântă corul Madrigal, iar în casă e veselie multă. Cadourile se desfac mai târziu, acum ne distrăm și ne bucurăm. Am păpușă, îmbrăcată în fotbalist, tunsă scurt. Pe o etichetă gri din plastic, scrie că o cheamă Angelica, dar seamănă mai tare cu un băiețel. Sper doar să invețe poezia.
De nins, a nins, așa cum am visat. Am mâncat prăjituri la colindat, așa cum mi-am dorit. Am primit păpușă, așa cum m-am gândit. Eu cred că Moș Crăciun există și am doar 10 ani.
Moșule, unde sunt Craciunurile de altădată?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s