Cum stai cu dorul?

Când eram mica și mă lăsa mama la bunici, o conduceam până la capătul satului, apoi urlam și o urmăream cu privirea de pe malul bălții pâna când nu se mai vedea. Simțeam că mă durea tot corpul și îmi inghițeam lacrimile și mucii până sughițam. Ea imi spune acum că i se rupea sufletul și că îi venea să fugă înapoi la mine.

Adolescența mă găsea îndrăgostita. Era mult de la o dimineață la alta, dar și mai mult de la o vacanță de vară la alta. Îmi tremura stomacul și inima bătea din ce în ce mai tare numai cât mă gandeam la prinții mei. Da, descoperisem Zburătorul și Luceafărul și eram convisă că există în realitate

Și încet-încet, mi-am dat seama că de fapt, ăsta e dorul..Și viața de om mare e cu doruri multe.


Mi-e dor de bunicii care stăteau în poartă când se făcea vremea să ajung le ei.

Mi-e dor de serile de vară târzie de pe balcon, când mama și prietenele ei dezbăteau subiecte politice, filosofice sau povesteau despre cărțile pe care le citiseră.

Mi-e dor de libertatea pe care am simțit-o cand am terminat facultatea.

Mi-e dor să stau sub nuc, în grădina bunicilor și să nu ma mai satur de „La Medeleni”.

Mi-e dor de vocile celor ce nu mai sunt, visele cu ei nu imi sunt de ajuns.

Mi-e dor de fiecare primă zi de școala.

Mi-e dor să îmi țin capul în poala bunicii și să îi simt mainile pe frunte.

Mi-e dor să imi fie dor.

Anunțuri

Un gând despre „Cum stai cu dorul?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s