Cele mai frumoase seri de vară în oraș. 

Mergem unde cântă muzica?De când așteptam momentul ăsta! De luna trecută, de când a luat tata banii.

Azi a venit acasă și i-a adus mamei o cadă plină cu gerbera; și galbene, și roșii, și roz, și albe. Mama nu se extaziază, ba chiar e puțin iritată că trebuie să pună florile în apă. Eu casc ochii și mă imaginez într-un câmp de flori cu un mare cer albastru deasupra.

Mama îi scoate din dulap tatei o cămașă albă cu niște dungi foarte subțiri roșii și negre. Îi mai dă și raiații bej, Reifle. Insistă să iși îndoaie mânecile, să fie mai puțin oficial.

Mie imi dă rochița portocalie, cu broderie pe piept și sandalele albe.

Ea are o rochie pe care și-o pune destul de rar, e verde inchis cu niște virgulițe negre. Îi vine până la genunchi. Se încalță cu sandalele Guban, făcute pe coamndă( că poartă 34) și iși ia un plic negru. Nu iese din casă fără cercei și fără parfumul ei Pani Walewska.

Mergem pe jos până la restaurant, că e aproape.

Miroase a fum de țigară amestecat cu alcool. E singurul restaurant din oraș, și ca orice local respectabil, poartă numele râului ce străbate urbea: Restaurant Trotuș.

Lumina e difuză. Mesele sunt ocupate cu familii ca și noi sau cu găștile bețivilor celebri. Tata, desigur, se salută cu toți.

Avem masă aproape de scena unde cântă muzica. O doamnă imbrăcată cu fustă neagră, cămașă albă și vestă neagră, ne salută, ne zâmbește și ne conduce la locurile noastre.

O frapieră cu Cotnari la trei sferturi, alb și o sticla de apă minerală la jumate, Harghita, e lângă masă.


Tata comandă trei cefe la grătar cu cartofi prajiți. Mama se uită cam urât, copilul nu poate mânca așa ceva, dar nu ripostează.

Intră formația pe scenă- clape, chitară și tobe. Trei domni tineri încep să cânte „Dragoste la prima vedere”. Nu e nimeni pe ringul de dans, doar eu ma uit în jos la dalele de plastic de sub piciorușele mele de 4-5 anișori și aștept să le prind pe cele care se colorează primele.

Vin meniurile, miroase a grătar și a jar. Pe niște farfurii mari albe, cu margini duble albastre și cu niște litere pe care încă nu le cunosc, sfârâie cefele ce stau alăturate cartofilor auriți.

Mama imi dă doar vreo doi dumicați și atât, restul îl pasează la tata.

Și formația cântă o grămadă. Mama spune că la pauză plecăm că e târziu. Tata nu danzează niciodată. Mama suferă, că parcă ar merge un blues, ceva. Vorbesc amândoi tot timpul; mi-ar plăcea să mai tacă, să ascult și eu ce se cânta.

Mă scarpin la ochi și visez că zbor. Aud cheia în ușă și mă întristez că s-a terminat muzica. Am ajuns acasă. Abia aștept să mai mergem unde cântă muzica.

Așa erau unele seri din verile de acasă. Cu părinți relaxați și fericiți, dornici să vorbească între ei, fară prejudecăți că iși luau copilul după ei la crâșmă.

Deși erau oameni simpli și cu salarii normale, știau să se îmbrace frumos, iar ieșitul în oraș, la restaurant, nu era chiar un lux.

Mi-e dor să merg unde cântă muzica…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s