Buna ziua! Ati venit pentru interviu?

Ploua cu galeata. La coloane, in Gara de Nord sunt numai taximetristi pirat, spun ca imi iau 30 de lei pana in Schitu Magureanu. Var-meu ma strange de mana in semn de protest; intr-un final cheama el un prieten taximetrist.
Nu am avut cu ce ma imbraca, din cauza inundatiilor de la Comanesti, nu am putut ajunge. Singurul lucru bun de pe mine, sunt ciocatele de piele luate cu banii dintr-o traducere. In rest, am niste blugi zdrenturosi, un tricou supraelastic cu vaci imprimate si un sacou imprumutat de la prietena mea ce mai buna. Sigur nu o sa ma bage nimeni in seama
Intram intr-o curte cu o casa veche cu doua etaje. Un hol mare, cu o canapea si un birou de secretariat. O doamna plinuta ne invita sa asteptam. Peste cateva minute ma cheama. Intru intr-o incapere cu doua personaje. Instinctiv, ma asez la biroul la care era o fata. Alaturi de ea, un domn carunt cu maini frumoase si voce grava. Zambetul ei ma mai linisteste. Incep sa imi puna tot felul de intrebari: ce facultate am terminat, de unde sunt, ce vise am, inima imi bate in gat tare tare. E primul interviu. Plec nedumerita, dar cu o tema pe care trebuie sa o trimit pe email. „Un obiectiv turistic din tara- Castelul Bran”
Nu am fost niciodata acolo… Habar nu am ce sa fac!
Intamplator aflu ca mama prietenei mele tocmai venise de acolo. Ne intalnim si imi povestete totul pas cu pas. Imi scriu povestea si o trimit
Ma cheama din nou la interviu. De data asta reusisem sa ajung acasa dupa haine, dar nu aveam semnal la telefon. La fel de intamplator, am vazut mailul pentru al doilea interviu, la un calculator al unei alte prietene. Nu aveam cum sa ajung in Bucuresti ca erau inundatii. O matusa m-a luat cu o duba de la Onesti, intr-un final. An ajuns pana la Ploiesti noaptea tarziu. La prima ora dimneata, asteptam in fata casei cu doua etaje, la al doilea interviu
Le placuse povestea mea. Si mi-au propus sa merg in Cismigiu, cu un operator, un regizor, cu fata cu zambet frumos si sa imi imaginez ca sunt la Bran! Zis si facut! Dar de emotii mi-am pierdut vocea. De tot! Si nu am mai putut scoate un cuvant.
Ne-am oprit si ne-am intors. Au zis ok, te angajam, da cati bani vrei? Nu am stiut ce sa spun si a ramas sa ma gandesc pana luni. M-am sfatuit cu mama care mi- a zis asa: nu ceri tu bani ca nu esti la piata si nu ai experienta !
Lunea am zis ca mama! Mi-au oferit o suma pe care nici nu mi-o putean imagina ! Wow!
Si asa a inceput viata mea: cu o echipa grozava, cu oameni fantastici, cu prietenii pe care le-am legat pentru totdeuna,cu iubiri neconditionate
Si am trait 5 ani, cate o poveste cu fiecare din oamenii acestia fermecati, pe care o sa o spun, aici, de acum inainte!

IMG_0275.JPG

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s