Poveste de duminică

Azi e duminică. S-au trezit de dimineață de la 5 să tamâieze la cimitir. E o oală maro, ruginită, pe care o tine la loc de cinste si nimeni nu are voie să o atingă, decat ea, când merge la cimitir să iși plângă flăcăul. Nu vorbește niciodată despre el, doar ce am auzit de la tanti Anica “Când l-a îngropat, ma-ta mare răgea ca vițelu la taiat, din gât, n-am mai auzit plânset așa, fetică! A trecut mulți ani de-atunci”

De la cimitir, se opresc la biserică, e duminica in care vine popa de la Plăsoiu să slujească. Vine rar, dacă e chemat la vreo-ngropăciune sau pomenire, că nunți și botezuri nu cred că s-au mai făcut in sat de zeci de ani. Stan Dobre trage clopotul, lumea se adună. Într-o parte stau bărbații cu pălăriile in mână, iar în cealaltă, femeile, imbrobodite cu basmalele alea bune.

Bătrânii satului spun că biserica a fost ridicată înainte de primul război, dar nu am aflat de la nimeni povestea ei

Mă trezesc și nu găsesc pe nimeni acasă. Ies pe poartă, dar mi-e rușine să intru in biserică, mă duc inspre baltă. Trec pe la țața Stana prin fața porții. Ea nu se duce la biserică, e surdă si foarte bătrană…lumea zice că e vrajitoarea satului…m-au dus și pe mine o data să imi dea in cositor, că mă speriam in somn.

Pelicanii stau azi tare aproape de mal și caută pește, cocostarcii, mai in larg, admiră balta intr-un picior. Soarele mă incălzește și cred ca nimic nu e mai frumos pe lumea asta. Ciulinii bărăganului, mov și parfumați, mă inconjoară..despre aștia imi povestea mama că îi plăceau când era copil. Puțin mai incolo, Cornel ridică un năvod plin cu pește. În Sărătură, se văd animalele la păscut… Stan Dobre trage clopotul, se termină slujba. Mă ridic și o iau la fugă inpre sat. La poarta bisericii, mamaia stă de vorbă cu Tănăsica, tataia o luase inainte. Zic “Săru-mâna“ și mă opresc lânga ăla batranu…“ce faci, flăcăule?ai fost la baltă singură?“ Dau din cap fericită și mă cuibăresc sub brațul bătrânului. “Hai s-ajungem acasă, să mergem amândoi la apă bună, că mă-ta mare a frământat și ne face brânzoaice“

Diminețile  de duminică, mâinile moi și chipurile așa de blânde, praful de jumătate de metru de pe uliță, brănzoaicele, turtele, dulceața de vișine și apa bună, îmi făceau fiecare zi de vară, o poveste
Imagine

Anunțuri

Un gând despre „Poveste de duminică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s