Poveste de COMANESTI

Stii bradu’ ala din varf de tot…in fiecare dimineata cand ma uitam pe geam la bucatarie, il vedeam si imi spuneam ca o sa ma duc pana acolo cand o sa ma fac mare… da, in varf de Goanta
Iti amintesti puntea pe care ne alergam si pe care ne leganam sa speriem fricosii…si cand navigam vara cu camera de tractor pe Trotus…si parcu’ mare, mai tii minte cum ne dadeam iarna cu sania si cum culegeam flori de camp in fiecare primavara…
Da ursii si mascatii…si acum mi-e frica de ei..parca ii am in fata…n-am mai auzit tobele de vreo cativa ani buni
Si cand venea primavara in curtea si in parcul liceului si ne ascundeam sa sorbim dintr-o tigara si sa ii urmarim p-aia de-a doispea ca erau mai mari si mai frumosi
Cand plecam seara cu bicicleta lui Andrei din centru si ajungeam pana in Laloaia
In vacantele de vara cand ii ascultam pe cei mai mari si mai talentati cum cantau la chitara in parcul din centru
Si cum mergeam la Mortu’ sa ne vedem cu totii de vara pana iarna….
Si la spectacolele de la liceu, ce ne mai gateam si ne mai parfumam, cu convingerea ca suntem foarte cool
Si noptile pierdute in fata blocului cu discutii interminabile despre cat de bine e sa fii student sau in vacanta, sau despre iubiri pierdute si flori, fete sau baieti
Si cand mergeam de la mine pana la tine si ajungeam, in 5 minute, oriunde ai fi stat
Cand venea caruselul in spate la cresa, ne dadeam in calutul negru sau in SKI LIFT:))
Da’ de Black Box iti amintesti cum mergeam in gasca si venea tata si ne lua la 12.30?

TU CE ITI AMINTESTI DESPRE COMANESTI

Anunțuri

8 gânduri despre „Poveste de COMANESTI

  1. Comăneşti, marţi, 1958

    Ploua de vreo mie de ani. Stăteam pe marginea patului şi mă uitam cum plouă. La radio cînta Ioana Radu. Era programul de muzică populară „Uite-aşa-i la noi în sat”. Pe geam cădeau picături care se uneau în firişoare aiurea. Astea se scurgeau ca proastele, fără noimă spre cerceveaua de jos. Venea cîte-o picătură, se lipea de sticlă, stătea ce stătea şi o lua la vale exact pe unde nu m-aşteptam. Aşa se-ntîmpla. Ziceam că dîra se scurge prin dreapta, dar ea-şi schimba direcţia şi se şiroia prin stînga. Şi tot aşa. În programul de astăzi, la cererea dumneavoastră, dragi ascultători, cîntă Maria Tănase. Mă dusei să trec la Olt şi podaru-mi cere-un zlot. Am încercat să ghicesc direcţia pe care o va urma picătura de un milion de ori. Pînă m-am plictisit. Nu mă mai uit pe geam, m-am supărat.
    Dă-l naibii de geam. Şi dă-o naibii de ploaie. Aparatul ăsta de radio e tare frumos. Telefunken 8001. N-are nimeni aşa ceva în tot oraşul. L-a adus tata după ce i-a tăiat lui Onea materialul pentru casă. Lui Onea îi trebuiau grinzi, dulapi, scînduri, rigle, ca să-şi ridice casa. N-avea bani, aşa că a plătit lemnul cu bijuteria asta de Telefunken 8001. E cu lămpi de-alea mari. Are unde lungi, medii şi scurte, are ochi magic verde şi prinde sute de posturi. Dacă învîrţi repede butonul cel mare din dreapta, se aud frînturi de cuvinte neînţelese, fragmente de muzică, ţiuituri şi piuituri de tot felul. În acelaşi timp, o linie roşie ca focul aleargă pe scala bombată pe care scrie Stockholm, Moskva, Lyon, Munchen, Sofia, London, Lisabona, în total 139 de nume de-astea de oraşe din care aud eu cuvinte şi muzică şi piuituri şi ţiuituri. Când umblu la butoane, eu sunt stăpînul, parcă-s vrăjitor. Da nu ştiu cum mi-aduce mie Telefunkenul artiştii în casă, să-i ascult cum vreau eu de tare. Cum tac ei dacă închid sonorul, adică butonul din stînga. Dar cum încape Ion Luican în el? Dar ditamai corul Orchestrei simfonice sub bagheta lui Iosif Conta? Băi, să fiu al naibii!!!
    Iau pe furiş forfecuţa de pe maşina de cusut la care maică-mea trăgea o perdea, ceva. Altă minune, maşina asta de cusut Singer, cu sfinxul ei auriu pictat pe carcasă. Dar spun altădată despre Singer şi cum făceam spirale cu creioanele colorate pe roata mică de oţel.
    Ziceam că iau forfecuţa şi tai pînza care acoperă difuzorul pe lung. După aia, pe lat. Mă uit înăuntrul lui Telefunken. Întuneric beznă. Nici urmă de artişti. Doar se aude corul vînătorilor, dar cîntăreţii, ioc. Nu pricep nimic.
    M-o fi altoit tata? Aşa cred. Nu mai ţin minte.

    Miercuri 1964

    Vică Paisa e un băiat mai mare decît mine cu cinci ani. El este fiul lui don Paisa, naşul meu de botez, deci şi el îmi este un fel de naş. Don Paisa e un om gras, Chiar foarte gras, cel mai gras, dar e un om foarte bun. La Crăciun şi de Sfîntul Vasile, el îmi dă cei mai mulţi bani când mă duc cu Steaua şi cu Sorcova: suma de zece lei!
    De la Vică învăţ multe, de exemplu table şi tenis de masă. El zice că e un tip foarte evoluat, are şi picup la care ascultăm Margareta Pîslaru şi Beatles şi are şi bicicletă Carpaţi de-aia cu nikel pe aripi. Şi e şi la liceu, în timp ce eu abia-mi tîrîi mucii printr-a patra. Cîteodată dorm la el când ai lui pleacă la diferite petreceri ca: nunţi, botezuri sau alte ocazii, şi ascultăm la radioul lui marca Stassfurt Europa Liberă şi vorbim despre fete, prostii de-astea. Dar nu vorbim numai prostii. Cîteodată discutăm şi chestii serioase cum ar fi asasinarea lui Kennedy, dacă Harvey Oswald e adevăratul ucigaş, despre Ceauşescu ăsta care-a venit după Dej, că e tînăr şi cică vorbeşte şase limbi străine.
    E mereu interesant la Vică. Într-o seară mi-a arătat cum se bărbiereşte el ca să fie bărbat. Naşul, adică Vică, are televizor. Rubin 102, sovietic, cu ecran rotund. Unde-l vedem pe Fidel Castro cum face el revoluţia în Cuba. Dacă nu ştiaţi, Cuba e o insulă care a stat timp de sute de ani sub stăpînirea americanilor care i-a asuprit şi i-a supt pe cubanezi de toate bogăţiile. Le-a rămas numai trestia de zahăr şi tutunul, şi noroc de fraţii sovietici care-i ajută cu specialişti şi de noi, românii, care le dăm tractoare şi altele. Vică spune multe cuvinte necuviincioase şi te face să crezi că e normal să le foloseşti dacă există. Căcat e vorba lui preferată. Orice e căcat, dacă-i vorba.
    Azi mi-a arătat că-i un căcat să fumezi. Uite cum a fost. Ne-am dus în grădină, în spate. Vică a rupt un vîrf de la un strujan de păpuşoi, l-a tăiat la capete cu briceagul lui în formă de peşte (mamă, ce briceag!) l-a pus între buze şi l-a aprins. A tras un fum. Şi-a umflat obrajii şi a ţinut fumul în gură, pînă când i s-au bulbucat ochii. Apoi a suflat fumul spre mine, a tuşit de vreo douăzeci de ori şi a zis: „N-a bă, ai văzut, e un căcat să fumezi. Na, ia d-ici să vedem ce eşti în stare!”
    Dar de fumat propriu-zis, am fumat prima oară peste vreo săptămînă, deoarece, când să trag şi eu primul fum din viaţa mea, l-am auzit pe tata care se iţea printre leaţurile din gard: „ Da ce faceţi voi aici, băi şmecherilor?”
    M-o fi bătut? Aşa cred. Nu mai ţin minte.

    Joi 1966

    Într-o zi, citeam „Adam şi Eva” pe pătură, în curtea din faţă. Găinile ciugulesc vesele prin iarbă. Găinile. Mereu aveam găini în curte şi mereu era una cu gîtul gol printre ele. Ei, aia mi-era cea mai dragă, pen că era deosebită. Deşi era tăiată în fiecare an, în vara următoare apărea din nou. Cătănica era. Roşcată, grea, şi foarte outoare. Plîngeam mereu când aflam, după ce-i haleam pieptul la ceaun, c-o aveam pe Cătănica în burtă. Lasă, mamă, nu te mai smiorcăi, că, la vară, ai să ai altă Cătănică.
    Acum era vară, aveam altă Cătănică, mă soream şi-mi plăcea foarte mult cum cei doi din romanul lui Rebreanu se tot întîlneau în diferite vieţi şi se tot iubeau. Am căutat cuvîntul metempsihoză în dicţionar şi l-am învăţat. Când începe şcoala, am iar cu ce să-i fac praf pe-ăia.
    Drăcoaica de Cătănica scurma, cum fac găinile. Îmi tot arunca pămînt pe pătură. Am întins mîna şi-am tras-o pe pătură. S-a cuibărit lîngă mine. Era blîndă şi mă iubea şi ea. Normal, nu? Eram la viaţa a şasea. Ăia din roman se iubeau şi mai tare. Eu o mîngîiam pe Cătănica. Soarele devenise al naibii de agresiv şi mă ustura pielea. M-am întors cu faţa în sus, iar Cătănica s-a apucat din nou de scurmat. Gata, eram plin de pămînt, ca la nebuni.
    M-am ridicat. Am ameţit. Patru milioane de cerculeţe mi se învîrteau în ochi.
    O iau pe găină şi-i spun să nu mai scurme, vaca dracului. Mă întind iar pe pătură şi caut pagina unde-am rămas. Cătănica-mi umple ochelarii cu ţărînă, proasta dracului. O prind, şi-o trîntesc de pămînt cât pot de tare. Începe să cîrîie încetişor, de parc-ar cînta. Mişcă aripile şi-atît. Stă cuminte locului. Nu mai scurmă. Aşa, frumoaso, aşa să stai. Să văd şi eu cum se termină metempsihoza asta.
    A doua zi, era tot acolo. Nu mai voia nici mîncare, nici apă. Nici nu s-a ouat. Ce naiba avea, că doar era sănătoasă. A tăiat-o tata. Au fript-o şi am mîncat-o. De la găini, eu mîncam pieptul, soră-mea mînca pulpele de sus, taică-meu ronţăia picioarele, iar maică-mea ce mai apuca.
    Zice tata: Băi, da găina asta are picioarele rupte! Cum ceapa măsii de are picioarele rupte? Da maică-mea de colo: Păi a trîntit-o fii-tu ieri de mi s-a rupt sufletul. Ca pe-o minge a bătut-o de pămînt. Şi ce găină era asta. Nu era zi să nu facă un ou.
    Oi fi luat-o pe cocoaşă? Aşa cred. Nu mai ţin minte.

    Vineri 1969

    Ia hai băi fraţilor să facem şi noi o capră, un urs, ceva, că vine anu nou şi noi stăm ca proştii. Ştiţi că unchiu-miu a făcut anu trecut 3000 de lei în două zile? Da cine-i bă unchiu-tu? Cum adică, boule, nu ştii? E Nelu Lungu, ăla cu ursu din Lăloaia, ăla cu trupa aia de 90 de oameni, e cel mai tare unchiu-miu, fraiere! El e cu pielea cea mai tare, aia de doi metri jumate de-o joacă pe drug.
    Frate, veneau ăia ca o armată de furnici, se căţărau pe garduri, deschideau porţile încuiate şi intrau în curtea omului, chiar dacă ăla voia sau nu voia să primească ceata. Iaca, îţi intrau în curte o sută de oameni şi tu ce puteai să faci? Ăia bat tobele de tremură carnea pe tine, urlă, sună fluierele de te-asurzesc, urşii mormăie de parcă-s motoare diesel, toţi se mişcă nebuneşte, dansează, urlă, se tăvălesc pe jos, înjură, se scuipă, cîntă, trag de orice mişcă. Sunt vii, şi tu ce faci? Stai după perdea? Adică eşti aşa de laş că nu ieşi să-i dai afară din curtea ta? N-ai atîta sînge-n instalaţie? Dar punem problema şi altfel: adică nu eşti capabil să primeşti ursul acuma, când tot calicu-i bucuros să-i joace băieţii din Lăloaia în bătătură? Păi du-te, frate de te-aruncă-n Trotuş, că scapă lumea de-o labă tristă.
    Hai, că nu-s eu cel mai nenorocit, îţi zici, Aşa că, îi chemi pe copii, o strigi pe nevasta-ta care se uită la urşii de la televizor, descui uşa, aprinzi lumina-n curte, şi-ncepe şoul, cum îi zice acum.
    Băi, când se urcă unchiu-miu pe drug, plîngi. Bă, dansează pe drug ca Nadia pe bîrnă. Ai murit, dacă-l vezi. Şi, la urmă, ia banu. 3000 de lei în două zile.

    Bun, hai. Doberi să dea în tobă, să ţină ritmul, cine? Cutare, cutare, cutare. Bun. Da de unde luăm pielea. Că la ora asta nu-ţi mai dă nimeni pielea de urs fără două sute. Da are unul pe bunică-su cu piei de urşi la pod, că a fost vînător. Şi le dă. Ne dă. Moca. Piele adevărată de urs. Pentru costumul de militar, mă duc la don Costache Ciocan, fost general pe timpul lui Antonescu. A făcut şi puşcărie, vreo zece ani de ocnă. Dar predă limba engleză la Clubul 1 Mai. Sunt elevul lui. Nu m-ar refuza.

    Facem repetiţii de cum se-nserează. Bat în toba cu veşcă de oţel de banzic (ferăstrău vertical) şi piele de cîiine pînă fac bătături. Asta după ce-am rupt două perechi de mănuşi. De lînă , împletite de maică-mea, să nu-mi fie frig.

    Plecăm pe 30 decembrie. Ne îmbrăcăm în costume şi plecăm. Hai să facem bani. Hai să vedem cine face mei mulţi bani. Noi sau lăloienii, dărmăneştenii sau ăia din Lunca de Jos?
    Un mascat tîrîie după el un viţel mort. Mai are vreo patru pe o sanie. Care nu ne deschide poarta, vai de capul lui. Îi legăm mortăciunea de stîlpul porţii, de n-o să mai aibă noroc tot anul. Suntem duri, ce dracu. Suntem ceată de centru, nu de periferie.

    Apreciază

  2. Eu m am nascut acolo, in Comanesti, pe strada Garlei 33. Inca inainte de decembrie 89. Adica in secolul trecut. Si aumaigad, s-a schimbat chiar si mileniul. Stiu puntea aia de shufe de la baraj se clatina si sus-jos si lateral. Un frate al bunica mi statea in strada Gh Doja chiar in capat. Intr-o seara la Teleenciclopedie am vazut Judecata de Apoi a lui Michelangelo. Strada Gh Doja era perpendiculara pe str Garlei si pe axul Goantzei. Veneam spre casa cu bunica mea. vededam cum pe Goantza, in varf, nu unul ci mai multi brazi care se clatinau, amenintzatori pentru mine in seara aia ca nishte judecatori. Pe strada aia becurile erau cam ca iarba pe pista de decolare sau ca bunul simt la parlamentarii romani de azi, adica o raritate. Si mai degraba accentuau intunericul decat sa-l spulbere. In acea seara mi-a fost prima data frica sa adorm. Stiam insa ca o sa vina o noua zi insorita care o sa spele angoasa de cu seara. Dar in serile normale si blajine ieseam la poarta si ma uitam undeva spre la deal si era un munte ma rog o fi si acum, albastru ca toti muntii din zare de fapt. In varf avea parca un v si din mijlocul acelui v parca iessea un brad. Cam asta e varianta mea cu brazii si cu Goantza si puntea de shufe de la baraj. Si culema, si eu m-am dat la vale pe apa cu camera de tractor cu un prieten Tzutzu, parca al lui Darie. Cineva povestea despre un tip Rosu. Daca il mai chema si Nelu si era blond carliontzat si semana putin cu Paul Newman il stiu. Era vecin cu bunicii mei. Si prieten cu mine de mici copii. Odata m-a aparat de unul care s-a legat de mine in parcul Ghika. Foarte putine sunt numele care mi amintesc de familiile comaneshtene de atunci. Astea sunt din Comaneshtiul de altadata. Acum e irecognoscibil.

    Apreciază

  3. oo da nu as putea uita!!! de ziua minerilor din parcu’ mare de magazinu’ ”popa matei” ma trimitea mama k sa iau sifon:))doamna aia si acum lucreaza dar la miron era superb nu pot uita…cand aveam creta toti tabarau pe mn…mergeam jos in fata blocului la net era 1leu ora…copilaria mea…:x

    Apreciază

  4. Foarte fain articolul. E foarte placut sa-ti amintesti de acele vremuri, si de apreciat ca imparti asta si cu altii… Parc mai ieri a fost….

    Apreciază

  5. As da orice ca sa reinvie Comanestiul de altadata. Asa cum era pe timpul lui Ceausescu , era extraordinar. Oamenii aveau servici ,viata era altfel. Restaurantul Trotus , unicul de fapt , era ca lumea.Era formatia care canta, era atmosfera , beai un vin bun , mancai o friptura…La Bolta Reca berea si micii faceau furori…In piata iar puteai sa bei o bere buna…..Sambata si duminica era discoteca de la club….Cinematograful rula filme luni-marti si vineri -duminica cate 2 spectacole pe zi….Trotusul avea plaja cu nisip, strandul a functionat si el o perioada…..Duminica la 2 saptamani era fotbal pe stadion ,Minerul era in div.C…acum totul sa distrus , totul e-n paragina. A mai ramas zona Supanului la deal , unde mergeam la cules de zmeura si ghebe , care din pacate sufera dupa fiecare iesire la iarba verde a unora.

    Apreciază

  6. eu imi amintesc de discoteca din subsolul clubului 1 Mai si de balul De leorda, unde se bateau cartierele intre ele in fiecare zi de duminica.imi amintesc de Rosu, spaima fetelor, de Sorin Avram, batausul cel mai violent al vremurilor.
    pacat ca am stricat nostalgia povestii, dar face parte din trairile de altadata. nu m-am amestecat cu ele, dar am trait spaima acelor vremuri.
    incheind intr-o nota mai optimista, acolo mi-am cunoscut sotul, acolo m-am distrat in fiecare zi de sarbatoare,
    iertata-mi fie ironia!

    Apreciază

  7. Da stiu si eu bradul ala…si pentru mine e memorabil…si mai stiu si caruselul…si mi-am mai adus aminte acum cateva ore de niste gulii primite de la tata-tau pe care le mancam cu sare si de niste garoafe superbe, pe care eu le iubesc si acum, flori elegante, cu aroma de copilarie, ce par eterne.
    Dar inghetata din piata, la cornet, de la Miron o mai stii ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s