Poveste despre MAMA LUI

“Asta-s eu cand eram mare”, spuneam, cand aveam cinci-sase ani, prietenelor mele mai mari, care imi faceau hatarul de a se uita cu mine, pentru a o mia oara, la pozele noastre de familie…”si aici tot eu sunt cand eram la scoala…aveam parul lung”  si ore-n sir alegeam cele mai frumoase poze ale ei si le puneam deoparte, si iar ma uitam la ele..

Ii stricam aproape toate margelele, o data am dat inelele ei de aur  unor copii din fata blocului ca sa se joace cu mine. Altadata, am plecat cu fetele din fata blocului la Rosu Betivu’ la furat de pere, am trecut puntea peste Trotus si m-am urcat in copaci sa ii aduc pere…cand am venit, plangea in fata blocului ca o omoara Grisa ca a pierdut fata…A incercat sa ma bata intr-o zi, s-a suit pe fotoliu ca sa dea in mine cu o poseta, parca, dar a bufnit-o rasu’…

De cand eram la cresa, cand nu mi-era bine, plangeam dupa MAMA LUI…si azi fac la fel…si e acolo, de fiecare data. Mamaia imi zicea, cand eram mica, despre ea, ca mi-e si mama, si nasa, si matusa…si nu itelegeam ce vrea sa spuna…

Pana in clasa a cincea mi-a facut toate compunerile, cand intr-o iarna, s-a suparat pe mine si m-a pus sa imi fac singura; am scris, si atunci, o poveste cu bunici care a impresionat-o…de atunci mi-am facut singura compunerile. Nu m-a controlat la lectii niciodata si nu ma certa cand luam note mici. Mi-e frica de ea doar cand trebuie sa imi faca injectii.

Si tot intr-o iarna, a alergat cu mine in brate, desculta, la spital. Si tot intr-o iarna, mi-a salvat viata. Si din nou, in alta iarna, am ramas doar noi doua.

            Un prieten drag i-a spus Doamna Mama si mi-a placut tare mult si asa i-a ramas de-atunci…Asadar, Mama Lui sau Doamna Mama, sa ma ierti ca te-am suparat sambata cand mi-ai schimbat locul ceaiurilor din dulap!

Anunțuri

6 gânduri despre „Poveste despre MAMA LUI

  1. Chiar sunt fericita…am prieteni, am sanatate, am iubire de toate felurile:)…mai sunt cateva realitati cotidiene care ma „bantuie”, da’ nu in asa hal incat sa ma transforme intr-o nefericita:)

    Apreciază

  2. Ei, sunt triste, nu ascund regrete si nici durere…e bine ca iti trezezsc melancolie si emotie…:)Cred ca e tare frumos sa iti ceri iertare, sa vorbesti despre prieteni dragi, sa iti amintesti copilaria, vreau sa trezesc si altfel de sentimente in oamneni…cum ar fi melancolia…:)

    Apreciază

  3. de ce sunt povestile tale triste? Imi dau intotdeauna un sentiment de melancolie, de ceva ce nu mai este si nu va mai putea fi. Ascund regrete, durere, dorinta. De ce?

    Apreciază

  4. Asa facem toti, ne suparam parintii cat sunt cu noi si cand nu mai sunt ne pare rau ! Povestea ta este un „iarta-ma” tare frumos, poate ca ar merita sa o pui intr-o scrisoare, neaparat scrisa de mana, si sa o trimiti si mamei tale ( sau Mama Lui, sau Doamna Mama, sau cum vrei tu sa-i spui ).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s