Un fel de poveste

Pare-mi-se ca mi s-au oprit cuvintele undeva in gat, ma deprima uneori cutia asta, am senzatia ca  imi reprim gandurile…nu sunt eu o mare tehnoredactora,  da e mi-e dor uneori sa mai mazgalesc cate o slova.

In spatele blocului, tevile de esapament sunt in concert…vecinii, isi cauta disperati locuri de parcare, fug de ploaie ca potarnichile….undeva in surdina, lalaie un artist ratat, un cantec  de jale si  dor, de mama sau de vreo iubita pierduta…

Vocea lui Pitis se aude de dincolo, de la televizor…greierasul din Veronica, teleenciclopedia de sambata seara, apoi Pasarea Colibri…asa il stiu eu…

Ieri am vrut sa fiu pasare sa vad Piatra Craiului de sus; pentru prima data dupa multa vreme, am vrut sa plang si nu am putut, plangea afara si pentru mine…he he..ma razbuna natura, poetic vorbind…o cafea la ibric intr-un foisor la un fel de capat de drum, pe un chei…stanci inalte cu flori  mov, un curs de apa si ploaia, cam atat si a fost suficient sa imi dau seama ca  cinci minute de natura au in ele un infinit de relaxare!

Imi intrase frigul in oase, muzica din masina era morbida,  o migrena cumplita imi stricase ziua si nu aveam chef deloc de conversatie…de vreo doua luni ma obsedeaza, nu trece zi in care sa nu ma gandesc, de vreo doua ori am avut senzatia ca vad ceva..era doar cate o naluca…si  nu reusesc sa ma desprind.

Doi ani inseamna uneori asa mult…un inceput de viata de om, o schimbare de casa, un sfarsit de existenta…alteori, unora nu li se intampla nimic, traiesc asa in virtutea inertiei, se trezesc la un  moment dat si isi dau seama ca totul la fel..si incep linistiti o noua zi

Si  nu pot face nimic,oricat de tare as tipa, timpul e surd, oricat as vrea sa ma asez de-a curmezisul drumului, timpul nu ma vede, ca e orb si trece peste mine..

Povestea asta ar trebui sa aiba un inceput si nu reusesc sa ii dau o forma…ca vreau sa o spun asa, ca sa nu fiu ridicola…as putea sa “o barfesc” ca pe o intamplare a unor prieteni….

Juna prima, proaspat absolventa de facultate, s-a hotarat mamitca sa ma trimita la neamuri in vizita,  intr-un oras mare civilizat, cu gandul ca o sa mai uit si eu de frustraile tanarului licentiat care nu are curajul sa isi caute un loc de munca pentru ca experienta…nu este, bat-o vina!! Intre  timp, ca sa  nu stau chiar degeaba, ma duceam la cursuri de tanar reporter in capitala la o televiziune en vogue…asta ca sa intru in rand cu lumea buna din zona.

Vara, soare, naveta din”urbea x” in capitala…ma tampea mirosul de sine de tramvai incinse, ma oboseau pensionarii din RATB care, de cele mai multe ori, ma calcau in picioare si , bonus, isi plangeau de mila…iar singurul loc in care ma mai racoream era metroul…mergeam de trei ori pe saptamana pe acelasi traseu bucurestean, singurul pe care il steam, de fapt….si incepuse sa dispara incet incet mirajul metropolei din mintea mea…

Oameni noi, experiente noi…de fapt viata mea de om mare pe aici isi are inceputul…

O camera absolut banala dintr-un apartament de bloc…Ma pregateam sa -i scriu un mail lui Muszli in state ..tineam neaparat sa ii relatez, in detaliu, intalnirea cu Bucurestiul….uffffffff.. …mi-e teama sa povestesc ce urmeaza. La un moment dat, in timpul actului meu creativ, se izbeste tare de tot o usa; tresar, dar imi continuu treaba. Ma simteam urmarita…in momentul imediat urmator, o voce ragusita, ma saluta si se prezinta pana sa ma intorc. Ma rotesc cu scaunul  de birou si raman o fractiune de secunda blocata…eram ca aia din desenele animate carora le curgeau balele si le ieseau ochii din cap cand aparea Betty Boo…o creatura inalta, cu parul ca al lui Curly Sue, doar ca ceva mai scurt, cu ochii exact ca ai mei, parca putin mai migdalati…cu un nas perfect s buze la fel si cu o alunita deasupra gurii, in partea dreapta. Un zambet malefic, pe un chip de “angel radios”, maini cu degete lungi si unghii roase, atarnate unui corp de Adonis…m-au transformat pentru urmatoarele minute intr-o tembela, care nu stia sa faca altceva decat sa zambeasca tamp si sa raspunda monosilabic. S-a inchegat o conversatie in cele din urma, pe care nu mi-o amntesc absolut deloc…stiu ca am facut poze mai tarziu.

Ne-au trimis la curte şi acolo am ramas in urmatoarele doua luni, pana am plecat de la ei. Stateam de vorba in fiecare noapte; ne apuca rasaritul uneori…ne-am povestit fiecare  celuilalt, anii pe care ii pierdusem…vreo saptesprezece…atunci ne vazusem ultima oara si ne-am amintit amandoi ca am palns unul dupa altul la despartire.

Ne aşezasem , ca de obcei, langa aracii de fasole, înspre poartă, la locurile noastre: eu pe un scăunel de lemn, el pe  ridicătură de ciment. Poveştile din seara aia, se nimeriseră să fie despre iubiri pierdute,  stări de singurătate mai mult sau mai puţin resimţite… continuăm periplul amorurilor gheboase. Îl ating, în glumă, cu mâna pe faţa. Mi se face frig si intrăm in casă…ne luăm la bătaie cu pernele…fix ca in revstele in care se dau sfaturi pentru cucerire…bineînţeles ca pernele se adunaseră la mine in pat …mă făcusem aşa de mică de emoţie, auzeam doar nişte bubuituri puternice in  piept…după firescul sărut ce prcedă astfel de întamplări, am luat-o la fugă, prin curte…plângeam tare de tot…imi era atât de frică de ce urma sa se întâmple. M-am liniştit după un timp…aveam niste pijamale maro..cam ca astea cu care sunt imbracată acum. Nimeni nu trebuia să ştie despre povestea noastră- ar fi  crezut-o imorală şi ne era frică .singura care ar fi înţeles(şi asta doar pentru ca eram copilul ei) ar fi fost mama, dar nu am putut să o anunţ prin telefon….

Petreceri, gratare, plimbări cu prietenii, veselie, bucurie, cat erau zilele de vară de lungi…şi abia aşteptam sa vină noaptea şi să fim din nou doar noi doi…ne plăcea la nebunie jocul ăsta! Regulile le ştiam doar noi şi eram convinşi ca niciunul nu va trişa…ziua, cand ni se facea dor unuia de celuilat, mergeam şi ne pupam în cimitir.

Doua luni abia am simţit pe ce pamânt călcam…fusese cea mai frumoasă vară din viaţa mea!

Mama ştia deja..imi spusese să am mare grijă ca niciunul dintre ai lui nu o să accepte situaţia asta vreodata.

Am alergat noaptea pe plaja asa cum vedeam in filmele de duminica seara de pe Acasă, fusese primul om  din viaţa mea care imi spusese .. ……  şi ma făcea să simt că aşa e in fiecere clipa. Eram la fel… abia acum incep sa inteleg de ce, dar nu vreau sa cred…simteam la fel, radeam la fel…o data a plans si am plans si eu cu el…nu i-a fost teama sa se ascunda si .. …… era exact asa cum il auzeam: de o mie de ori pe zi.

Inaite cu două zile de Crăciun a venit la mine…ne-am dat cadourile şi noaptea aia a fost numai a noastră…a doua zi m-a condus pâna la serviciu…ne-am uitat minute in şir unu dupa altul şi atunci am ştiut ca a fost ultima dată când mi-a zis .. ……

Aşa a şi fost…toată iubirea i-a trecut până la Anul Nou

Şi într-un final, m-a terfelit prin noroi aşa cu  nu îmi imaginam că s-ar fi putut întampla vreodată…penru  două luni de fericire am platit cu jumatate de an de lacrimi in fiecare seara…Din iarnă, ne vedeam lunea, într-o speluncă din Obor…mă mulţumeam cu atât…şi plângeam până lunea viitoare…de mărţişor, in anul ală ne-am întâlnit la un hotel din centru. Am rămas acolo peste noapte…m-a ţinut în braţe pâna dimineaţă…de atunci nu l-am mai văzut…

Anul trecut, înainte de Crăciun, am ieşit in spelunca din Obor…cu verişorii mei…unul din ei, pe care nu îl mai văzusem de vreo zece luni, venise cu prietena lui…parcă Alexandra….am stat un sfert de oră cu ei, am primit un telefon şi am plecat

iulie 2007

Anunțuri

2 gânduri despre „Un fel de poveste

  1. In general mie imi plac povestile cu happyend. La povestea asta , fata de cea cu „Orasul din poveste” nu se intrevede nicio continuare. Poate ca ar merita o continuare povestea asta. Sau s-a terminat, pur si simplu ?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s