“Asta-s eu cand eram mare”, spuneam, cand aveam cinci-sase ani, prietenelor mele mai mari, care imi faceau hatarul de a se uita cu mine, pentru a o mia oara, la pozele noastre de familie…”si aici tot eu sunt cand eram la scoala…aveam parul lung”  si ore-n sir alegeam cele mai frumoase poze ale ei si le puneam deoparte, si iar ma uitam la ele..

Ii stricam aproape toate margelele, o data am dat inelele ei de aur  unor copii din fata blocului ca sa se joace cu mine. Altadata, am plecat cu fetele din fata blocului la Rosu Betivu’ la furat de pere, am trecut puntea peste Trotus si m-am urcat in copaci sa ii aduc pere…cand am venit, plangea in fata blocului ca o omoara Grisa ca a pierdut fata…A incercat sa ma bata intr-o zi, s-a suit pe fotoliu ca sa dea in mine cu o poseta, parca, dar a bufnit-o rasu’…

De cand eram la cresa, cand nu mi-era bine, plangeam dupa MAMA LUI…si azi fac la fel…si e acolo, de fiecare data. Mamaia imi zicea, cand eram mica, despre ea, ca mi-e si mama, si nasa, si matusa…si nu itelegeam ce vrea sa spuna…

Pana in clasa a cincea mi-a facut toate compunerile, cand intr-o iarna, s-a suparat pe mine si m-a pus sa imi fac singura; am scris, si atunci, o poveste cu bunici care a impresionat-o…de atunci mi-am facut singura compunerile. Nu m-a controlat la lectii niciodata si nu ma certa cand luam note mici. Mi-e frica de ea doar cand trebuie sa imi faca injectii.

Si tot intr-o iarna, a alergat cu mine in brate, desculta, la spital. Si tot intr-o iarna, mi-a salvat viata. Si din nou, in alta iarna, am ramas doar noi doua.

            Un prieten drag i-a spus Doamna Mama si mi-a placut tare mult si asa i-a ramas de-atunci…Asadar, Mama Lui sau Doamna Mama, sa ma ierti ca te-am suparat sambata cand mi-ai schimbat locul ceaiurilor din dulap!